[ Webhosting profitux.cz ]

Istoria țambalului


portativní cimbál


Țambalul este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale.Forma sa o întâlnim pe vechiul relief al Iranului și Siriei . În acea perioadă era un instrument mic , ușor , sub formă trapezoidala , sunetul fiind produs cu ajutorul unghiilor prin ciupire sau cu ajutorul baghetelor de lemn . Prin intermediul negustorilor arabi , acest instrument a ajuns în Europa . Imaginea instrumentului este redată de iconografiile vechi din anul 1184 , care sânt păstrate în catedrala din Santiago de Compostela .

Schunda Vencel József

La o dezvoltare mai mare a tehnicii de interpretare la acest „cordofon“ s-a ajuns abia în sec. 15 , când se stabilește și denumirea instrumentului . Denumirea de „hackbrett“ a apărut pentru prima dată în Zürich în anul 1477 , „dulce melos“ se folosea în Cehia aproximativ în anul 1460 . În Anglia acest instrument până în prezent se numește „dulcimer“ , anul 1499 în Franța „doucemer“ , mai târziu „timpanon“ până în sec. 17 . Anul 1461 în Italia a fost cunoscut sub numele de „ dulcimelo“ , la sfârșitul sec . 16 „dolcemelo“ . În sec . 16 țambalul este folosit în continuare de țările slavone , în Ungaria îl întâlnim chiar la curtea regală . În Roma îl numeau „salterio“ , iar în Spania „psalterio“ . Acordajul , diapazonul și menzura în acea perioadă era instabilă , elementul de bază a fost doar forma trapezoidală și metoda vibrației corzilor . La schimbarea și perfecționarea instrumentului a contribuit în sec . 18 , virtuosul german Pantaleon Hebenstreit , l-a mărit și i-a dat nume nou – „panteleon“ . La fel este și autorul pieselor scrise pentru „panteleon“ . Piesele au fost adunate și depuse în arhiva din Darmstadt , care din păcate în anul 1944 din cauza incendiului a fost distrusă . Inventatorul acestui instrument a fost inspirat , cu probabilitate de la pian (multe ciocănele) .

Schunda - první nástroj

La sfârșitul sec . 18 , italianul Dall’Olio a perfecționat instrumental prin mutarea popicelor , astfel formând o grifură cromatică . Sec . 19 pentru școala de țambal a fost o perioadă de inhibiție , dar sub formă artificială . La schimbarea substanțială a contribuit Josef Schunda , care în atelierul său din Budapesta a construit sistemul de surdinare , picioare ornamentate și pedală . Datorită perfecționării , ajunge la normalizarea acordajului și desfașurarea amplă a interpretării pe tot ambitusul țambalului . După Josef Schunda vine Lajos Bohak , care este în principiu ultimul inovator al țambalului . Toate țambalele mari , care în prezent se folosesc , sânt derivări ale țambalelor Schunda și Bohak , deosebindu-se mai ales prin fabricare , construcție și ornament.